În mersul nostru întâlnim, văd bine,
Oameni de multe tipuri și am ține
Ca sorții să-i putem impune tonul
Făcând manevre abile, de evitare,
Sau dimpotrivă, înțelepte, de atașare,
Dar contactăm, sigur, eșantionul...

Că e prestabilit, s-ar putea spune.
Viața noastră-i, desigur, o minune
Ce, în detaliu' o săvârșește Domnul!
Înțelepciunea Lui nu poate fi pătrunsă
Și, câteodată, soarta ne pare că -i ascunsă
De ochii-I sfinți... Și simțim abandonul.

E natural să-l simți. Lucrarea e complexă.
Noi n-o putem pricepe. Ș-apoi teama-i reflexă.
E natural să vrei pe cei ce-ți țin isonul...
Și viața ne aduce oameni care
Sunt, pentru noi, model și alinare,
Dar nu-i format așa eșantionul...

Pe lângă ei, chiar de avem obiecții,
Ne scoate în drum, ades, oamenii lecții,
Dar parcă întâlnim turbinionul...
Să nu gândim că sunt la întâmplare.
Domnul e Învățătorul! Cu răbdare,
Așteaptă să ridice fanionul.

Să ne împingă spre o nouă treaptă,
Să ne însușim noi lecții, c-o minte înțeleaptă!
Răbdarea, bunătatea, vegherea -s din Canonul
De reguli ce -s fixate, cu grijă, pe module
Nu poți să zici, nicicând, că, gata, știi destule.
Deci, să ne străduim și să privim la Domnul.